3 LUCRURI PE CARE LE FAC PENTRU TENUL MEU LA SFARSITUL VERII

0
2124

Nu va promit ca de maine veti fi ca Benjamin Button dar gesturile simple, praticate in mod constant dau sigur rezultate. Am rezumat cateva dintre ele mai jos:
Rutina de ingrijire a pielii noastre si alimentatia trebuie ajustate odata cu schimbarea anotimpurilor si adaptate noilor nevoi ale organismului.
1. Vara este un anotimp solicitant pentru piele, de aceea este important sa scapam in primul rand de celulele moarte. Astfel, primul pas in pregatirea pielii pentru toamna este exfolierea. Se pot folosi mai multe tipuri de produse exfoliante: cele cu particule mici si dure, denumite scrub si cele active chimic. Specialistii nu recomanda exfolierea mai des de doua ori pe saptamana. Eu am tenul gras si folosesc in acesta perioada, de 2 ori pe saptamana, un scrub foarte simplu de preparat , o reteta pe care am invatat-o acum multi ani de la make-up artistul Mirela Vescan. Amestec o lingurite de sare fina cu lapte demachiant (aproximativ 2 lingurite) si imi aplic amestecul pe fata umeda, masand usor pielea.
2. O alta schimbare pe care o fac in acesta perioada este introducerea serurilor in rutina zilnica. Vara ,imi incarca tenul si de aceea le evit. Serurile au formule foarte concentrate, contin molecule mult mai mici decât cele din cremele hidratante si pătrund mult mai uşor în piele având un efect intens reparator. Se folosesc in cantitate foarte mica, pe tenul curat, inainte de crema. De cele mai multe ori , avand tenul gras , sar peste crema si aplic doar serul. O varianta asemanatoare sunt fiolele. Am facut recent un tratament de 7 zile  (1 fiola pe zi) cu vitamina C , acid hialuronic si alte de care am fost foarte multumita.
3. Si am ajuns la alimentatie si hidratare, fara de care nicio crema din lume nu are efect. In aceasta perioada organismul are nevoie de alimente bogate in grasimi de buna calitate, seleniu, zinc, magneziu, vitamina C, vitamina E, resveratrol si proteine, alimente precum avocado, nuci, struguri, afine, seminte de canepa, peste gras, dovleac . Resveratrolul , continut de strugurii negri, afine, mure , este cel mai puternic antioxidant, de 4-5 ori mai puternic decat beta-carotenul, de 50 de ori mai puternic decat vitamina E si de 20 de ori mai puternic decat vitamina C. Stimuleaza imunitatea, are un puternic efect antiinflamator si antibacterian, mentine fermitatea si elasticitatea pielii, impiedica imbatranirea prematura si este  un bun antialergic. Aveti mare grija cu strugurii in cantitati mari pentru ca au mult zahar si pot sa te ingrase daca nu ai un consum caloric pe masura aportului.  Un alt fruct excelent pentru piele si nu numai este avocado. Are grasimi bune si o cantitate mare de potasiu care normalizeaza presiunea sanguina, previne bolile cardiovasculare, stimuleaza mecanismele naturale de eliminare a toxinelor facand pielea frumoasa si stralucitoare.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here